Anca Sava este dascăl la Școala Privată „Winnie Academy” și mai nou este mentor Științescu aplicând cu proiectul „Winnie Science Club”. Cu ajutorul activităților pe care le-a gândit împreună cu colegele ei, săptămânal cei mici se vor transforma în „medici”. Vor afla cum funcționează creierul și cele cinci simțuri, vor descoperi informații și curiozități despre schelet și oase, mușchi și piele, cum funcționează inima și sistemul respirator, vor face experimente și multe altele.
Cum ai aflat de Fondul Științescu?
Am aflat despre oportunitatea oferită de acest program de la doamna învățătoare Mărioara Donca, care a implementat cu un an în urmă proiectul „Cu pași mici, spre descoperiri mari”, finanțat tot prin Științescu. Astfel, am mobilizat o echipă de 5 învățătoare din cadrul școlii în care predau și am început să ne gândim și noi la un proiect.
Cum ți-a venit ideea cu care ai aplicat?
Ideea a venit gândindu-mă la ceea ce le place copiilor mei de la școală și copiilor în general: le place să experimenteze. Ne-am propus să îmbinăm această dorință a lor de a experimenta cu dezvoltarea informațiilor dobândite la școală în domeniul științelor, respectiv descoperirea tainelor corpului uman și îngrijirea acestuia.
Ai formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ai avut și alte idei? Cum te-ai hotărât asupra celei cu care ai aplicat?
Ideea a fost formulată de la început, așa cum am aplicat-o și a fost câștigătoare. În echipă am mai discutat despre o idee, dar s-a decis să mergem mai departe cu proiectul despre descoperirea corpului uman.
Cum ți-a venit ideea de titlu? Ai avut și alte variante? Dacă da, cum ai ales?
Titlul final al proiectului l-am ales după ce am primit mai multe variante, inclusiv de la coordonatorul programului Științescu, Teodora. „Winnie Science” este titlul pe care l-am considerat cel mai potrivit pentru activitățile pe care le vom desfășura.
Ce anume te-a motivat să gândești activități interdisciplinare pentru copii?
Cea mai mare încurajare a venit din partea copiilor. Toată munca depusă, împreună cu rezultatele muncii îți aduc o împlinire sufletească de nedescris. Este copleșitor momentul în care vezi sclipirea și bucuria din ochii lor la fiecare descoperire științifică, la fiecare experiment reușit de ei.
Ce îți place la domeniul științelor?
Partea practică a acestui domeniu este cea mai interesantă, cea mai atractivă și cu impactul cel mai mare asupra copiilor cu care lucrez.
De ce crezi că este util pentru copii să înțeleagă științele; la ce le-ar putea folosi în viață?
Consider că științele, introduse de timpuriu în viața copiilor, le vor deschide calea spre cunoaștere, le vor trezi interesul și pe unii dintre ei îi vor inspira pentru alegerea unei meserii în acest domeniu mai târziu.
Proiect finanţat de Romanian American Foundation, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Celestica, Decitex RO, RER Vest, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Products, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti.