• Coder Dojo Oradea
  • Educatie prin distractie
  • Experimente distractive in lumea piticilor talentati
  • IT pentru copii
  • Peta in eprubeta
  • Play with statistics
  • GojdiStiinta
  • Stiinta ad-hoc
  • Stiintescu cerceteaza mediul urban

DESPRE PROGRAM

Fondul Științescu este o mișcare națională care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disiplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale. Științescu, a cărui menire e să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al științelor, le oferă mentorilor – profesori, elevi, studenți, profesioniști din toate domeniile – finanțări, resurse, îndrumare, sprijin.

 

În Bihor programul este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Romanian-American Foundation, a partenerilor locali și a donatorilor individuali.

 

Obiectivele strategice ale programului sunt:

  • să ofere educatorilor pasionați de științe resurse pentru a desfășura activități care să facă științele mai atractive și interesante pentru tineri;
  • să încurajeze filantropia individuală și să aducă la un loc, în jurul unui subiect important precum educația, o comunitate locală de suporteri și oameni de acțiune.

 

Granturile sunt acordate educatorilor, organizațiilor neguvernamentale, școlilor, grupurilor de inițiativă, persoanelor fizice, studenților pentru inițiative locale creative și inovative care propun o abordare de învățare multi-disciplinară și aplicată a științelor. Proiectele propuse trebuie să ajute tinerii să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI. Fiți parte din povestea lui Științescu!

 

În prezent, Fondul Științescu este implementat prin fundațiile comunitare locale în București, Sibiu, Iași, Cluj, Mureș, Bacău, Galați, Prahova, Odorheiul Secuiesc, Brașov, Țara Făgărașului, Timișoara, Vâlcea, Buzău prin competiții similare de proiecte.