Prin Fondul Științescu, ediția 5.0, Fundația Comunitară Oradea vrea să facă știința mai atractivă pentru copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani. Misiunea Științescu este să finanțeze și implementeze proiecte educaționale care au în vedere știința aplicată și învățarea multidisciplinară.
Ce facem prin Fondul Științescu?
Identificăm oameni cu idei bune din domeniul științei, dornici să le implementeze. Vrem să trezim interesul copiilor față de științe și să le dezvoltăm gândirea critică. Robotica pare abstractă, printarea 3D implică o aparatură costisitoare la care mulți copii nu au acces, iar anatomia să fie pe înțelesul tuturor. Vrem să îndepărtăm aceste stereotipuri și să facem știința accesibilă și pe înțelesul copiilor din județul Bihor. Urmărim descoperirea științei și a domeniului STEM (științe, tehologie, inginerie, matematică). Așa îi putem încuraja pe copii să devină inventatorii de mâine.
CINE face posibilă descoperirea științelor?
Oamenii care sunt pasionați de științe, sunt creativi și care vor să deruleze proiecte educaționale bazate pe activități extrașcolare captivante prin care vor insufla pasiunea lor copiilor şi tinerilor. Mentorii Științescu pot fi profesori, învățători sau studenți, indivizi sau echipe, muzeografi sau pur și simplu, oameni care vor să aducă inovația mai aproape de copii. Încurajăm știința în orice mediu din județul Bihor, atât urban, cât și rural și căutăm acei mentori și urmărim finanțarea acelor proiecte care au fost gândite în perspectivă pentru dezvoltarea abilităților cât mai multor generații de copii. Vrem să finanțăm proiectele gândite în viitor și care ies din tiparele obișnuite de predare, prin care este scoasă în evidență partea practică a științei.
Unde și pentru cine?
În Oradea sau în alte localități și comune din județul Bihor, dar în afara orelor de școală. Prin Fondul Științescu finanțăm activități extrașcolare pentru copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani. Vrem să le oferim activități prin care să le fie trezită curiozitatea și imaginația pentru crearea de ocazii în care să descopere ei înșiși soluții la probleme, să caute singuri sau în echipe informații pe care să le analizeze și interpreteze, să învețe împreună. Ne dorim ca Științescu să ajungă la cât mai mulți copii și tineri, dar ne identificăm cu deviza calitate, nu cantitate. Programul pune focus pe procesul de descoperire al științei.
Viziunea Științescu constă în formarea copiilor de mâine, în încurajarea dezvoltării potențialului pe care îl au.
Fondul Științescu este susținut de Federația Fundațiile Comunitare din România în parteneriat cu Romanian-American Foundation și în alte zone din țară: Bacău, Banatul Montan, Brașov, București, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Prahova, Sibiu, Timișoara, Țara Făgărașului, Vâlcea prin competiții similare de proiecte, desfășurate de fundațiile comunitare locale.