Walking bits 2.0
februarie 21, 2022

Atelierele de programare Walking bits 2.0 au în vedere dezvoltarea competențelor și abilităților digitale, precum și sporirea interesului copiilor din ciclul primar pentru ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică, programare. Proiectul vine în întâmpinarea copiilor de a-i ajuta să învețe mai ușor programarea și execuția unor instrucțiuni dintr-o varietate de comportamente ale roboților pentru a îndeplini diverse activități, folosind senzori, motoare și unități inteligente precum și softuri de programare.

 

 

”Credem că utilizarea seturilor de robotică LEGO Education SPIKE Essential va sprijini procesul de învățare și dezvoltare a gândirii, logicii, creativității. Totodată copiii vor învăța și ce este munca în echipă, colaborarea, învață să interacționeze, să comunice atunci când analizează, identifică soluții pentru probleme reale. ” – Kiss Mária , coordonatorul proiectului Walking bits 2.0

 

Prin activitățile nonformale programate, echipa de proiect își dorește să crească interesul elevilor pentru învățarea și înțelegerea științelor exacte, punând astfel bazele unor abilități necesare pentru viitorul lor.

 

Echipa de proiect este formată din cadrele didactice:

  • Kiss Mária – profesor de fizică
  • Berei Csongor  –  profesor de fizică
  • Kiss Ernő – profesor de fizică
  • Szallós Ildikó – profesor pentru învățământul primar
  • Pocsai Krisztina – profesor pentru învățământul primar
  • Tordor Tiberiu – informatician
  • Madar Angela – contabil