Și nouă ne place știința!
martie 8, 2022

Pe unde „se plimbă” aerul, cum se formează curcubeul sau de unde vine curentul electric? Sunt doar unele dintre întrebările la care vor primi răspunsuri elevii din clasa a 2-a A de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”. Copiii vor fi purtați de învățătoarea lor, împreună cu alți voluntari prin diferite curiozități ale Pământului, apei, aerului, luminii, sunetului, electricității, magneților, amestecurilor.

 

Vor începe cu experimente legate de ceea ce cunosc deja copiii – Sistemul Solar -, apoi vor trece la experimente din palierul fizicii și-al chimiei, pentru a se familiariza cu rolul acestora în lumea actuală. Experimentele pe care le vor face vor fi sub forma unei combinații perfecte pentru acest nivel de vârstă și anume: „învăț, jucându-mă” și „mă joc, învățând”.

 

 

„De-a lungul tuturor activităților cuprinse în acest proiect, elevii vor fi parteneri activi în desfășurarea unor experimente pe teme din domeniul chimiei, fizicii, matematicii, ingineriei, coroborate cu aplicabilitatea în mediul apropiat acestora. Pe toată perioada de aplicare a proiectului,  întreaga echipă – elevi și adulți – vor participa la ateliere interactive să descopere din „marile taine ale științei”. – Mărioara Donca, coordonatorul proiectului

 

De ce acest proiect? Dar de ce nu, câtă vreme copiii sunt extrem de curioși, extrem de receptivi și nu în ultimul rând, extrem de curajoși!

Și, de ce nu, câtă vreme dascălii sunt extrem de responsabili, antrenanți și … tineri (chiar și la 60 de ani …)!

 

Echipa de proiect este formată din:

  • Donca Marioara – profesor doctor
  • Bacter Călin – profesor informatică
  • Andrieș Adriana – bibliotecar
  • Cabău Lavinia – secretar șef
  • Sidea Daniela Lucia – economist
  • Mureșan Ana-Sanda – economist
  • Tal Alina – inginer
  • Mihincău Lucian – inginer sistem
  • Tămășan Isabela, Tămășan Mihnea și Jarda Emma – elevi-mentor
  • Donca Gheorghe – suport logistic