Florin Popa – Construim pentru viitor
iulie 16, 2019

Pentru a dezvolta activități creative pentru elevii săi, Florin Popa, profesor pentru învățământul primar la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, a apelat la o finanțare prin Științescu Oradea și a achiziționat kit-uri Lego cu ajutorul cărora le-a povestit copiilor despre cutremure, polenizare, metamorfoza broaștelor și multe alte subiecte. Copiii au avut ocazia să vadă că dacă vrei, micile cărămizi colorate le poți transforma într-o mașină de gunoi, într-un roi de albine sau poți chiar să organizezi o cursă ad-hoc de Formula 1. Pe nesimțite, creațiile Lego se transformă în roboți de diverse tipuri și sunt un bun context ca să se iște discuții incitante legate de știință. Ce e interesant este că atunci când roboțeii prind viață, se întâmplă ceva nemaipomenit: alte inimi din jurul lor încep să se însenineze la satisfacția reușitei muncii de echipă.

 

Cum ați aflat de Fondul Științescu?

Totul a pornit de la un email primit din partea domnului director Curta Iosif. Am căutat mai multe informaţii pe internet, iar ceea ce am văzut cu privirea la Ştiinţescu 1.0 și Ştiinţescu 2.0 m-a făcut să îmi doresc un astfel de proiect şi pentru copiii mei. Am completat varianta online a formularului de înscriere şi apoi cea în format word. Interviul care a urmat m-a făcut să înţeleg că acest proiect poate schimba în bine interesul copiilor pentru ştiinţă şi şcoală, în general.

 

Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

Copiii au fost sursa mea de inspiraţie. În clasa pregătitoare aveau voie să aducă cu ei la şcoală o jucărie preferată. Foarte mulţi dintre ei aduceau jucării Lego. De asemenea, de un real folos, mi-au fost şi informaţiile oferite pe site-ul Ştiinţescu, cu privire la tipurile de proiecte eligibile.

 

Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei?

Da. Email-ul legat de acest proiect l-am primit cu două zile înainte de termenul limită de depunere. Formularul tip este foarte bine structurat.

 

Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

Titlul proiectului a venit de la sine. Lego mă trimitea cu gândul la construcţie, iar finalitatea proiectului,  la deprinderile şi abilităţile care vor fi de un real folos copiilor, în viitor.

 construcţie + viitor = “Construim pentru viitor”

 

Cum ați ajuns pasionat de acest domeniu științific?

Tatăl meu a fost pentru mine un model. Era un om disciplinat şi foarte harnic, priceput în mecanică. Iubea natura şi animalele. Mama, de asemenea, este un model în perseverenţă – un om al rugăciunii. De la ei am învăţat că: munca înnobilează omul, indiferent de domeniul de activitate; cine este perseverent, reuşeşte; relaţia noastră cu Dumnezeu, Creatorul, este cel mai important aspect al vieţii: “Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Matei 16:26. Tot ce avem, avem din mâna Lui.

 

De ce credeți că este util pentru copii să înțeleagă domeniul acesta științific; la ce le-ar putea folosi în viață?

Dumnezeu a creat lumea şi tot ceea ce ne înconjoară. El a abilitat omul cu inteligenţă, creativitate, înţelepciune. Cunoaşterea creaţiei lui Dumnezeu ne poate face să ne apropiem mai mult de El, să recunoaştem Măreţia Lui, Puterea şi Înţelepciunea Lui. El este sursa inspiraţiei şi creativităţii noastre. Prin acest tip de activitate, copiii pot descoperi ceea ce Dumnezeu a pus în fiecare şi să folosească aceste priceperi, spre folosul altora.

 

 

Proiect finanţat de Romanian American Foundation, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Celestica, Decitex RO, RER Vest, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Products, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti.