Proiecte finanțate 2017

 

Proiectele selectate la Științescu 2.0

 

Pentru Științescu 2.0, am primit un număr total de 29 de proiecte, din toate ariile STEM și din multe colțuri ale județului, cuprinzând activități diverse și interesante. Selecția celor mai bune proiecte care vor fi finanțate la cea de-a doua ediție Științescu nu a fost o misiune ușoară pentru juriu.

 

După o sesiune îndelungată de lucru, adunat și scăzut de puncte, lista finală a proiectelor care vor primi finanțare este următoarea:

  1. Robo Car – programarea unor mașinuțe autonome, capabile să se deplaseze pe un traseu predefinit;
  2. Învață și mergi mai departe – activități de proiectare și programare prin familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D;
  3. CoderDojo Oradea – club de programare pentru tinerii din Oradea și Bihor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani;
  4. Mini ecosistem – Laborator în aer liber – amenajarea unei grădini educaționale în curtea școlii din Sâmbăta în vederea formării unei viziuni pozitive asupra relației natură-om, dar și a unei atitudini orientată către sustenabilitate;
  5. Simbolurile vitalității – activități de studiere a calității aerului și apei si influenta ei asupra dezvoltării psihice și fizice a elevilor;
  6. Solar Monitoring Salonta – familiarizarea elevilor cu sursele de producere neconvențională a energiei electrice;
  7. E Gojdiștiința – ateliere de explorare a diferitelor forme de energie;
  8. Minitehnicus Hope Music – ateliere practice de electronică destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani;
  9. Urmând tradiția, spre noi orizonturi – club de astronomie pentru tinerii cu vârste între 7 și 18 ani;
  10. CSI Junior – activități care pun la încercare spiritul de anchetator al elevilor, prin familiarizarea cu tehnicile de bază ale criminalisticii și prin studierea modalităților de depistare a centrului de foc;
  11. ORADEAstronomie – ateliere de conștientizare a importanței cunoașterii Universului pentru copii din Oradea și Bihor cu vârste între 10 și 16 ani;
  12. Imprimăm viitorul – activități de programare și robotică și familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D;
  13. DonAqua – efectuarea unor analize fizico-chimice ale calității apei din mai multe izvoare din Bihor pentru a putea stabili vulnerabilitatea ecosistemului;
  14. De la 2D la 3D – ateliere de învățare a geometriei prin construcția figurilor geometrice în plan și în spațiu;
  15. O altă lume – ateliere de studiere a radiației infraroșii și utilizarea acesteia în diferite domenii;
  16. Fabrica în școli – ateliere de imprimare 3D pentru elevii liceului Lucian Blaga;
  17. 3D print pentru toți – activități de programare și familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D pentru elevi cu deficiențe de vedere;
  18. Știința step by step – activități de descoperire și explorare a mediului înconjurător pentru elevii din ciclul primar din cadrul Liceului Iuliu Maniu;
  19. GoRobo – ateliere de construire și programare cu ajutorul roboților LEGO și Ozobot Evo;
  20. Wow Science – ateliere de experimente științifice adresate copiilor între 6 și 7 ani;
  21. Cu pași mici spre descoperiri mari – desfășurarea unor experimente distractive pentru elevii din clasele a III-a din cadrul Liceului Iosif Vulcan;
  22. IT Generation – club de programare pentru tinerii din Salonta;
  23. RobotEm V2 – cerc de robotică în cadrul căruia elevi din clasele VII-IX vor participa la activități de inițiere în programare și electronică;
  24. Geosera – activități practice de geografie-biologie prin amenajarea unei grădini educaționale în curtea școlii Szacsvay Imre;

 

Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest proces, deloc ușor, și așteptăm cu nerăbdare să vedem cum proiectele Științescu 2.0 prind viață!
*Bugetele acordate proiectelor vor fi stabilite în perioada imediat următoare, în urma unor consultări suplimentare cu echipele.