Științescu la Liceul Don Orione
mai 30, 2018

Liceul Don Orione din Oradea este o școală privată, înființată și finanțată în urmă cu 26 de ani de Congregația Don Orione din Italia, care susține școli în multe țări ale lumii (mai ales din Africa și din țările mai sărace) din donațiile binefăcătorilor și prietenilor acestui ordin călugăresc catolic. Școala Don Orione, la care învață copii de toate vârstele (de la grădiniță până la liceu) și de toate confesiunile, este un model atât din punct de vedere educațional, cât și al administrării.

 

Pe lângă milioanele de euro trimise în România de Congregație pentru educarea copiilor din Oradea, Liceul Don Orione a știut să se folosească de toate resursele disponibile pentru extindere și dotare. Școala, care este foarte căutată în ultimii ani de părinții care doresc o educație bună pentru copiii lor, a fost mărită cu încă un etaj prin fonduri europene. Locul de joacă a fost amenajat și printr-un grant internațional. Laboratorul fonetic – poate cel mai performant din oraș – a fost amenajat printr-o sponsorizare privată. În localitatea Zece Hotare s-a amenajat o minunată tabără pentru copii, în mijlocul naturii. În fiecare an Liceul Don Orione concurează pentru finanțări pentru a putea pune la dispoziția copiilor cât mai multe facilități și mijloace educaționale.

 

Una dintre finanțările obținute în ultimul an a fost cea oferită de Fundația Comunitară Oradea prin fondul Științescu. Liceul Don Orione a fost una din cele 21 de școli care au câștigat o finanțare la concursul de proiecte al acestei fundații (cele 21 de granturi au fost în valoare totală de 134.200 lei). Echipa de proiect de la Don Orione, condusă de doamna profesoară de chimie Alina Cozma, doamna învățătoare Iohana Păscar și de domnul director Alexandru Stoica, a propus o serie de acțiuni de educare și conștientizare a importanței calității apei potabile, sub titlul de „DonAqua“ (de la Don Orione și Aqua – apă). Pentru aceasta, laboratorul de chimie al școlii a fost îmbogățit cu aparate de măsură achiziționate prin finanțarea de la Fundația Comunitară Oradea: fotometru compact pentru apă potabilă, conductometru, pH-metru digital, minicolorimetru pentru măsurarea fosfaților din apă etc. și consumabile pentru această aparatură.

 

Ceea ce face cu totul deosebită această inițiativă este că ea i-a împlicat pe elevii de liceu (în special pe Marina Țărău, Patricia Țărău, Viorel Filimon, Cîmpan Patricia, Târb Alex, Cuciula Ana,  Petrița Rebeca, Todor Andreea, Ile Vanessa și Ilisie Darius) care, instruiți de profesoara de chimie Alina Cozma, i-au inițiat pe elevii claselor primare de la această școală în tainele chimie, prin experimente diverse, unele de-a dreptul spectaculoase. Ca părinte pot confirma entuziasmul fetiței mele, elevă în clasa a II-a, care mi-a povestit foarte multe despre ceea ce fac la școală și cu care am reluat acasă câteva din aceste experimente, care evidențiază proprietățile apei. Cu argumentele științei, copiii știu acum că băuturile cu un pH neutru sau ușor bazic sunt mai sănătoase decât cele acide, cum ar fi sucurile carbogazoase! De asemenea, au putut afla despre calitățile pe care trebuie să le întrunească apa potabilă și despre germenii invizibili care sunt în apa infestată sau necorespunzătoare consumului.

 

Elevii au făcut excursii la diferite izvoare din județul Bihor, au recoltat probe de apă, care au fost analizate apoi în laboratorul școlii. Au vizitat biblioteca impresionantă a școlii din Bratca și au transmis („diseminat“) cunoștințele acumulate în propria școală și la școala din Oșorhei.

 

Informații, imagini și înregistrări video despre acest proiect pot fi găsite pe pagina de internet http://oradea.stiintescu.ro/

și pe paginile de facebook ale Liceului Don Orione și ale proiectului Științescu:

https://www.facebook.com/stiintescuoradea/videos/572603736442805/

https://www.facebook.com/stiintescuoradea/videos/572103866492792/

https://www.facebook.com/stiintescuoradea/videos/572193616483817/

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008308683653

 

Ca părinte le sunt recunoscător și le mulțumesc Liceului Don Orione și Fundației Comunitare Oradea pentru acest proiect interesant și pentru ceea ce fac pentru educația copiilor noștri!

 

Sursa: orlandobalas.wordpress.com