Școala 3D vară
iunie 25, 2018

Curioși din fire, zilele trecute l-am vizitat pe Teodor, mentor în cadrul inițiativei ,,Știința ad-hoc”, finanțată în prima ediție a lui Științescu. De mai bine de un an a luat-o pe un drum propriu și a transformat o sală a liceului pe care l-a absolvit într-un laborator unde săptămânal ține ateliere de programare și imprimare 3D pentru elevii din școală. Așa cum ne-a mărturisit acesta este locul în care acum se poate desfășura, locul în care își focalizează întreaga energie, împărtășind cu cei mici pasiunea pentru programare. Preferă să lucreze cu cei mai mici pentru că îi vede mai serioși și simte că de la ei ar putea porni o schimbare în modul de învățare.

 

În timpul vizitei noastre i-am întâlnit și pe unii din cei cu care lucrează. Chiar dacă anul școlar era pe final, nici un timp nu se irosește. Copiii vin să-l informeze pe Teo că au răspândit vestea printre colegii lor a organizării Școlii 3D vară. Sunt entuziaști la această idee și abia așteaptă să ,,se joace” la atelierele de peste vară. Teo este vădit supărat atunci când copiii îi caracterizează atelierele drept o joacă, dar este în același timp conștient că ,,joaca de-a prototiparea”, așa cum o percep cei mici, este mijlocul cel mai eficient de a le antrena mintea înspre a fi creativi și curioși.

 

Vara aceasta și-a propus să urmeze trendul în materie de imprimare 3D, introducându-i pe micii cursanți în tainele scanării 3D. Începând cu 2 iulie, de la ora 9, săptămânal va lucra cu o grupă de începători și una de avansați. Maximul de copiii pe care îi poate primi într-o grupă este de 15, iar atelierele se adresează tuturor celor care sunt interesați și pasionați de imprimarea 3D. Și-a propus deja și un proiect final mai măreț pentru cei care vor participa, dar pe care nu îl dezvăluie încă.

 

Pentru detalii și înscrieri: 0744/757882 sau CTFurtos@gmail.com

 

Povestea lui Teo și ce îl motivează să îi ghideze pe cei mici în a-și explora propriile pasiuni, aici: http://oradea.stiintescu.ro/noutati/nivelurile-lui-teo/