Lecțiile Domnului Științescu
ianuarie 15, 2018

 

 

Nu vom vorbi aici despre olimpici – despre victoriile obținute cu trudă, medaliile de aur, sau titlurile glorioase care-i laudă pe ”Copiii geniali ai României”. Această poveste este despre copilul român – despre mii de copii, de fapt – care pentru prima oară s-au întâlnit cu științele așa cum au fost ele mereu: descătușate de austeritatea programei școlare, captivante, utile și surprinzător de amuzante.

de Mona Dîrțu

Text publicat în Raportul Anual RAF 2016

”Fizica nu înseamnă doar formule peste formule”

Iată-l, de exemplu, pe elful Legolas – personajul lui Orlando Bloom din ”Stăpânul inelelor”. Vreo 30 de copii de clasa a șaptea din Iași încearcă să-l ajute pe Legolas să urce niște arme pe un deal. Desigur, toată lumea știe că Legolas e un personaj fictiv, însă asta nu face misiunea mai puțin importantă. Și de data asta nu vorbim de note. E doar un joc de Lego – dar cumva, în mod misterios, o formulă din manualul de fizică îi va ajuta în mod miraculos să rezolve problema. ”Știți, de fapt povestea asta cu Legolas ne ajută să ne deghizăm intenția, spune Florin Anghel, unul dintre cei trei adolescenți care au inventat problema cu Legolas pentru a face mai atractiv proiectul lor extracurricular, Techno Brick 2. ”Le spunem copiilor că putem să ne jucăm cu Lego – e ceva ce le place tuturor. Dar, pe lângă joacă, vrem să și învețe ceva”. De exemplu, pot să rezolve o problemă cu un plan înclinat studiind dinamica construcției Lego în loc să descompună vectorii de forță, cum ar fi făcut la școală. ”Fizica nu înseamnă doar formule peste formule. Are și multe chestii practice, dar adesea copiii nu înțeleg asta”, adaugă Rareș Crăciun, colegul lui Florin.

Florin, Rareș și Sabin Grigoraș – ultimul partener din trio – au inventat problema Lego-Legolas ca un pas următor al proiecului Techno Brick 1, un atelier de inginerie și robotică la care au participat cu un an în urmă în calitate de elevi. Le-a plăcut ideea de a regândi atelierul din perspectiva lor de jumătate-student/jumătate profesor, așa că au decis să-i adauge propriul obiectiv. ”Am scris asta în aplicație. Am vrut să le arătăm și profesorilor și elevilor cât de importantă e latura practică a științelor și cât de mult pot învăța copiii atunci când văd lucrurile”, explică Rareș.
Și, a funcționat? ”da”, răspunde Florin. ”Într-o zi, după atelier, un copil a venit la mine și mi-a zis ”Mulțumesc, acum chiar am înțeles ce am învățat la școală”.

Un moment de tăcere întrerupe povestea Techno Brick. Băieții se uită unul la celălalt și zâmbesc. Despre asta este învățarea, nu-i așa? Ipoteza lor s-a dovedit 100% corectă: copiii chiar învață mai ușor “când văd lucrurile”. Quod erat demonstrandum.

Și Techno Brick este doar unul dintre peste o sută de proiecte mici care spun povestea mai mare a Fondului Științescu. Este, de asemenea, o poveste care încă se scrie: înainte de Techno Brick 2 a fost Techno Brick 1, un proiect creat în 2015 de doi traineri cărora le-a plăcut entuziasmul lui Florin, Rareș și Sabin atât de mult încât i-au încurajat cei trei adolescenți să preia atelierul și să-l ducă mai departe. Adică să devină ei înșiși profesori. ”E conceptul învațare- practică-predare, știți?” explică Florin. ”Asta am făcut; am urmat pașii conceptului.”

Apariția Domnului Științescu

Perspectivele remarcabile ale acestor trei adolescenți s-ar fi putut să nu fi existat niciodată dacă nu ar fi fost o mică întrebare “ce-ar fi dacă?” pusă acum câțiva ani. “Era în toamna anului 2014”, își amintește Roxana Vitan, președintele RAF. Ne-am întrebat ce-ar fi dacă am impulsiona, în întreaga țară, renașterea educației științifice susținând prin finanțare RAF și cu banii colectați de comunități, câteva proiecte științifice pentru copiii de gimnaziu – pentru mii de copii? “Pentru că educația este, în cele din urmă, responsabilitatea unei comunități”, susține ea; “Asta e ceva ce noi, ca națiune, încă nu am învățat”. Și educația STEM – un acronim pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică – este un subiect la care nu ne putem permite, ca națiune, să rămânem în urmă.

Așa că Roxana Vitan a pus întrebarea – “sămânța unei idei”, așa cum o descrie – fundațiilor comunitare și i-a dat suficient spațiu și timp pentru a germina în ritmul propriu. “Pe atunci era doar e idee, nu un plan. Știam că, înainte de a începe o planificare serioasă, toată lumea ar trebui să se întoarcă în comunitate și să exploreze dacă – și cum – se poate face”. Înainte de 2015, micul embrion a crescut în centimetri, până când a prins viață în patru orașe – Sibiu, Iași, Cluj și București – unde Fondul Științescu a fost lansat mai întâi ca proiect-pilot. Cum rămâne cu numele fondului? “Oh, fundațiile comunitare au venit cu numele”, spune Roxana.

Ciprian Ciocan, șeful Fundației Comunitare Sibiu, nu-și amintește cine a venit cu numele Științescu. “Îmi amintesc doar că am făcut un mind map cu toate ideile care ne-au venit în minte. Vrei să o vezi?”. Desigur; acea mind map este, simbolic, considerată certificatul de naștere al proiectului. Mi-o arată: un document de cuvinte greu de distins, A4, portret. În mijloc, evidențiat cu albastru strălucitor, cuvântul STEM, înconjurat de șapte ramuri și de un roi de peste 100 de cuvinte cu litere mici; printre ele se află “Descoperire”, “Evrika!”, “Provocare” și “Cool”. În partea stângă a paginii, o listă cu șapte nume, mai ales de oameni de știință – inclusiv Tesla, Einstein și Newton (etichetat, în paranteză, “nu e cool”, ca și cum aceasta ar fi porecla lui). Ultimul dintre cei șapte oameni de știință enumerați? Cineva despre care nimeni n-a auzit vreodată: Domnul Științescu. Pentru un român, numele “Științescu” nu are nevoie de prea multă explicație. Ea vine de la “știință” și “-escu”, un sufix frecvent întâlnit în numele de familie. Cel mai comun nume românesc? Ionescu. Poetul național? Eminescu. Cel mai mare compozitor? Enescu. Ultimul președinte comunist? Ceaușescu. Primul președinte postcomunist? Iliescu.

Nuanțe locale

Fast forward până în 2016. Sub umbrela acestui nume unic, o diversitate spectaculoasă de pasiuni și idei creative a înflorit în primii ani de Științescu. Începând cu anul 2017, alte opt orașe și-au lansat propriul fond Științescu, adăugându-se primelor patru. Lista proiectelor finanțate a crescut de la 42 în timpul etapei pilot la peste 100, iar printre cei care au aplicat s-au aflat profesori de științe, activi și pensionari, de la orașe și sate; elevi; ingineri; tot felul de oameni care iubesc știința și tehnologia, inclusiv un sculptor cinetic din Cisnădie, un oraș mic lângă Sibiu; și un bibliotecar din Cotnari – un sat renumit pentru vinul său – care literalmente a țintit către stele și a organizat un club de astronomie.

Fiecare fundație comunitară a folosit metode diferite de strângere de fonduri pentru a finanța proiectele. La Sibiu, de exemplu, Ciprian Ciocan și-a activat rețeaua de parteneri din alte proiecte, mulți dintre ei antreprenori locali. El însuși a fost antreprenor înainte de 2012, când a renunțat la propria afacere de dezvoltare web pentru a deveni director executiv al noii fundații comunitare. La Iași, unde unul dintre principalii susținători financiari s-a retras din proiect, echipa a decis să strângă banii organizând un eveniment de atletism dupa modelul Swimathon, își amintește Ciprian Păiuș, care conduce fundația comunitară locală. “Așa am luat potul în primul an: companiile au sponsorizat evenimentul, ceea ce le-a dat mai multă vizibilitate decât fondul însuși – și unii chiar au făcut matching la banii strânși/donați de angajații lor, care s-au înscris în competiție ca alergători”, spune Păiuș. În concluzie, la Iași pilotul a fost finanțat în principal de către persoane fizice, nu de donatori corporate. Există, de asemenea, și alte specificități. Științescu Iași, de exemplu, a încurajat proiecte din sate, cu scopul de a răspândi ideea STEM în comunități mai mici. Echipa de la Sibiu a decis să ajute la înființarea și pilotarea Științescu Hub, un loc în care au loc astăzi majoritatea atelierelor – unele dintre ele fiind plătite, astfel încât hub-ul testează și un model de buisness care ar putea într-o zi să-și acopere propriile cheltuieli de funcționare. De asemenea, la Sibiu s-a creat un fond special dedicat elevilor care doresc să predea științe copiilor – și l-au botezat, firește, Științescu Jr.

”Științele nu sunt plictisitoare, cum crezuseră ei”

Una dintre poveștile de succes ale lui Științescu Jr. este Sci-Fun, acum în al doilea an. A început în 2015, când o mână de elevi de clasa a IX-a condusă de Daniel Popescu – Dani, așa cum îi spune toată lumea, și-a imaginat “un festival de patru zile dedicat luminii”. De ce lumina? Pentru că anul 2015 “este considerat anul internațional al luminii”, explică formularul de aplicație. Au obținut finanțare și, drept urmare, au combinat într-o listă “cele mai bune” și cele mai spectaculoase experimente despre care au auzit. Trei științe au fost acoperite în “festivalul” lor: biologie, chimie și fizică.
Liceul “Octavian Goga”, unde sunt studenți, le-a oferit laboratorul școlii și – la început – supraveghere din partea unor adulți. Științescu Jr. a acordat, pe lângă asistență în planificarea proiectului, banii pentru substanțe și materiale: 208 de dolari în primul an și 304 dolari în al doilea. Principala ambiție a echipei a fost să îi lase pe elevii de clasa a șasea să facă singuri experimente, atunci când este posibil. După doi ani de Sci-Fun, sunt mulțumiți de rezultate: au dovedit la 250 de elevi de gimnaziu că științele nu sunt plictisitoare, cum crezuseră ei. Desigur, nu l-a fost întotdeauna ușor. “O companie a refuzat să ne vândă substanțele”, spune Andrei Mariș, care s-a alăturat echipei lui Dani pe parcursul celui de-al doilea an de Sci-Fun (când au schimbat și “tema luminii” cu “cele patru elemente”). “Când au văzut că avem doar 16 ani, companiile s-au temut să ne vândă substanțe, cred”.

Ecosistemul potrivit

Dacă Științescu ar fi un profesor adevărat, cum ar fi el? Probabil cineva care te învață mai multe lecții decât în programa standard. Toată lumea a învățat în timp ce lucra să dea viață proiectului. Fundațiile comunitare, de exemplu, au răspuns la întrebarea “ce-ar fi dacă?” din 2014. Într-adevăr, în comunitățile lor există oameni care rezonează cu ideea dezvoltării și finanțării proiectelor educaționale pentru copii, “o abundență de mici inițiative dezvoltate pe plan local și finanțate de comunitate”, după cum le descrie Suzana Dobre, directorulul pentru programme de educație al RAF. Unele fundații comunitare au învățat, de asemenea, să deruleze un program mai amplu, mai complex. “Științescu a fost o oportunitate pentru noi, cei de la Fundația Comunitarădin Iași, de a ne îmbunătăți procesele de acordare a granturilor, de exemplu”, spune Ciprian Păiuș. Profesorii, la rândul lor, au învățat că se pot face încă multe lucruri, în ciuda resurselor limitate oferite de sistemul de învățământ public. “Unii profesori de vârstă mijlocie din satul Valea Lupului mi-au spus că, împreună cu Științescu, au făcut lucruri la care visau în facultate”, spune Ciprian Păiuș.
Elevii au învățat să lucreze în echipă, să scrie un proiect, să țină costurile sub control și, mai ales, să gestioneze un grup de copii entuziaști și zgomotoși care se joacă de-a oamenii de știință. De asemenea, datorită lui Științescu, și-au îmbunătățit, abilitățile de prezentare. “Și am înțeles de ce profesorii noștri nu fac experimente mai complexe în clasă”, spune Dani Popescu de la Sci-Fun. “Substanțele sunt atât de scumpe, iar fondurile sunt atât de reduse. Nu ne gândisem niciodată la asta“. Unii dintre copii au învățat chiar și concepte surprinzătoare care nu au nimic de-a face cu științele. Dani și Andrei, de exemplu, spun că nu pot aplica anul viitor cu o nouă versiune a atelierului lor, deoarece acum sunt acum parte a YouthBank, un alt proiect derulat de fundația comunității din Sibiu. “Am fi în conflict de interese”, explică Dani. Râd amândoi la auzul acestor cuvinte. Cine ar fi crezut că pot învăța astfel de noțiuni înainte de a absolvi liceul?

Fondul Științescu a crescut în ultimii câțiva ani, este sigur. Poate el aduce o revigorare a educației STEM în România? Evident, e prea devreme să știm. Este nevoie de ani pentru a răspunde la o astfel de întrebare – și chiar dacă educația STEM va înflori din nou în România într-o zi, s-ar putea să nu aflăm niciodată cât de mult a contribuit Științescu la asta. Ce este sigur, pentru moment, este faptul că douăsprezece fundații comunitare au testat, în viața reală, puterea lor de a agrega resurse din comunități pentru a le redirecționa către o multitudine de proiecte educaționale generate de comunitate. Unele dintre aceste proiecte au șanse mari să continue și fără finanțarea de la Științescu – și să se coaguleze în jurul diverselor “micro-comunități” de științe, așa cum le numește Ciprian Păiuș. “Am creat un ecosistem în Sibiu pentru a apărea astfel de inițiative independente”, spune Ciprian Ciocan. “Nu știm ce vor arăta în cele din urmă – și oricum este irelevant”. Se spune că e nevoie de un sat pentru a crește un copil. E posibil ca pentru a crește un om de știință să fie nevoie de o întreagă comunitate.

Nota Roxanei: Știm că poate părea confuz, dar nu e o greșeală.Pe ambii directori executivi îi cheamă Ciprian. Nu a fost un criteriu de eligibilitate; pur și simplu așa s-a întâmplat.