IT Generation
iunie 28, 2018

Mișcarea CoderDojo din Salonta atrage cel puțin 50 de elevi în fiecare săptămână la atelierele unde mentorii îi învață pe participanți să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe și jocuri.

 

 

Încă de la înființare, din toamna anului 2016, tinerii se reunesc în laboratorul de informatică al Colegiului Național ,,Teodor Neș” pentru a transforma programarea într-o experiență socială și distractivă. Din păcate, activitățile lor au fost mai mereu îngreunate de faptul că laboratorul dispune de o infrastructură destul de învechită, calculatoarele nefiind capabile să ruleze Scratch în mod fluent sau a încărca cod pe plăcuțele de dezvoltare.

 

Pentru că și-au dorit nespus de mult continuarea atelierelor în condiții optime, câțiva tineri din cadrul clubului CoderDojo au aplicat la Științescu cu o propunere de proiect prin care au solicitat o finanțare în valoare de 8.000 lei pentru dotarea laboratorului cu un server și alte componente necesare, sperând să-l poată aduce la standarde de funcționare actuale. Ideea lor a convins juriul, iar acum aparatura achiziționată asigură o bună desfășurare a cursurilor de robotică/Arduino/Raspberry Pi, HTML, Unity dar și cele de Scratch. Echipa coordonatoare s-a ocupat și de partea hardware a implementării proiectului, ocazie cu care au înființat și o secțiune de rețelistică prin care i-au învățat și pe alți colegi cum să configureze un server și să-l administreze.