Imprimăm viitorul
august 1, 2018

„Imprimăm viitorul” este proiectul cu cea mai mare concentrație de elevi-mentori care au îndrăznit să creadă în propriile idei. Inițiativa lor a reușit să convingă juriul Științescu că merită să fie finanțată pentru a fi pusă în practică. „Mulți elevi de-ai mei mi-au tot spus că au văzut multe concursuri, multe cercuri de robotică în alte școli și m-au întrebat dacă la noi nu se face așa ceva. Practic ei mi-au dat ideea, nu eu am venit cu ideea”, relatează profesorul lor, Sándor Lukács.

 

 

Așa începe povestea a 9 puștani de liceu care au avut această putere de a-și convinge profesorul și școala să le fie parteneri într-un proiect extracurricular, cu scopul de a pune „mână de la mână pentru a forma o nouă generație de roboticieni în Ghibu.” Spre exemplu, mentorul Cătălin Mociar (16 ani), ne-a spus că aceste ateliere la care a participat a însemnat modul lui de a putea să exprime tot ceea ce îi place să facă, alături de alți prieteni de-ai lui care sunt la fel de pasionați la fel ca el. Își amintește amuzat de momentele acelea din copilăria când desfăcea toate mașinuțele pe care le primea și cum la cinci ani i-a cerut tatălui său în dar un pistol de cositorit pentru a repara instalația de brad.

 

Cel mai mult eu îmi doream un pistol de cositorit și pe care nu l-am obținut până la vârsta de 13 ani. Până atunci am făcut cum am putut. Legam firele, le înfășuram, mă descurcam cumva. – Cătălin

 

Colegul lui Cătălin, Ștefan Szabo (16 ani), spune că a luat contact pentru prima dată cu lumea electronicii prin clasele primare atunci când unchiul lui i-a dat niște fire, motorașe, butoane și baterii, cu care și-a creat primul lui circuit. Din acel moment pasiunea lui a crescut din ce în ce mai tare, învățând să fie autodidact. Anul trecut, atunci când a luat contact pentru prima dată cu organizatorii clubului de robotică din școală, a fost foarte entuziasmat și fascinat de toată atmosfera. Crede că acela a fost momentul în care a decis că va vrea să se implice și mai mult în cadrul atelierelor, luându-și și el în acest an școlar rolul de mentor.

 

Am vrut să-i învăț și pe alții pentru că eu nu am avut posibilitatea ca cine să mă învețe. Eu pur și simplu de prin clasa a 7-a, când stăteam acasă, am început să caut pe internet tot ce m-a interesat. De multe ori mi-a luat foarte mult timp ca să înțeleg lucruri pe care dacă întrebam pe cineva poate mi le explica în 5 minute. –  Ștefan

 

Ștefan gândește într-un mod foarte matur și ne-a surprins atunci când ne-a spus cu toată deschiderea că simte că are „un fel de siguranță atunci când știe că cineva o să ducă informațiile transmise de el mai departe”. Cel mai mult apreciază la aceste ateliere faptul că a găsit o echipă unde poate cere părerea altora.

 

Nu ești doar singur într-un moment în care poate te blochezi și nu mai știi ce să faci. Este mult mai frumos să lucrezi într-un colectiv, într-o echipă. –  Ștefan

 

Cel mai experimentat dintre ei în materie de mentorat este Stelian Furtos (17 ani), pentru că el a fost unul dintre inițiatorii acestui club de robotică. Pasiunea lui pentru programare a luat naștere acum 2 ani când fratele lui mai mare, Teodor, l-a introdus în lumea roboticii arătându-i unul dintre proiectele la care lucra atunci. Înainte avea note slabe la informatică, dar după ce a învățat singur limbajul de programare prin intermediul brațului robotic, programarea a mers strună la clasă și îi este foarte ușor acum. La fel ca și în cazul înțelegerii logicii programării, Stelian recunoaște că treaba cu mentoratul nu e deloc ușoară, dar pe măsură ce timpul a trecut a reușit să se adapteze.

 

Pentru mine a fost greu să știu cum să mă adresez unor copii care nu au neapărat noțiuni de bază în robotică. Dar cu niște ore de introducere teoretică am putut ameliora situația. – Stelian

 

Profesorul Lukács, cel care a încercat să fie elementul de echilibru în momentele dificile, crede că acest proiect „a fost o lecție bună” pentru dezvoltarea tinerilor participanți, cât și a mentorilor. „Au învățat practic să rezolve probleme. Nu se descurajau dacă ceva nu ieșea. Pur și simplu parcă primeau avânt să îl facă mai bine și mai bine”, completează profesorul de informatică.

 

Anul trecut echipa de proiect a cerut finanțare pentru o imprimantă 3D, iar anul acesta s-au axat pe partea de robotică, astfel au primit o nouă finanțare pentru kit-uri Raspberry, Arduino și diferite componente necesare roboticii. În cadrul întâlnirilor săptămânale, grupați în 5 echipe avansate și o echipă pentru începători, cei 9 mentori și-au îndrumat colegii în tainele imprimării și programării 3D. Cum poți să îți faci propriul Joystick, un line follower, o dronă, un braț robotic, un tanc teleghidat în miniatură sau un maze bot au fost doar câteva dintre proiectele pe care le-au realizat cei de la cercul de robotică din cadrul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”.